top of page

Moșii de vară

"Moșii de vară", tinuți în sâmbăta Rusaliilor, anul acesta pe 22 iunie, este unul dintre cele mai importante momente ale cultului morților, fiind ziua în care se pomenesc cei morți. Această sărbătoare are loc întotdeauna în ajunul Rusaliilor și se mai numește și "Sâmbăta morților".


Pomenirea moșilor este un obicei tradițional al Bisericii ortodoxe, care reamintește faptul că cei dragi plecați dintre noi, nu trebuie să fie uitați, iar ofrandele si ritualurile care se țin au ca scop tocmai împăcarea morților și ușurarea călătoriei lor înapoi spre cealaltă lume.


Au căpătat denumirea de „moși” deoarece se referă la pomenirea celor care nu mai sunt printre noi: părinții, moșii și strămoșii noștri. Aceste praznice cuprind atât rugăciuni pentru sufletele celor adormiți, cât și fapte de milostenie și mese care se fac în cinstea și pomenirea morților. De asemenea, se obișnuiește să se meargă la cimitir, să se curețe și să se ude mormintele.

 

Așadar, credincioșii trebuie să știe că sunt datori, în această zi, să îi pomenească pe toți strămoșii și moșii lor și pe toți cei din veac adormiți, în cadrul slujbei de parastas care se săvârșește în toate bisericile, la finalul Sfintei Liturghii.

 

Până astăzi, după datinile strămoșești, în satul românesc se oferă, în sâmbăta Moșilor de vară, colivă sau colaci unși cu miere, dar și vase și căni din lut umplute cu cireșe, vin, apă sau lapte cu orez, folosite numai cu această ocazie și numite „moșoaice”. 

 

În ceea ce privește pomenirea Moșilor de vară, textul liturgic din Penticostar arată faptul că în această zi ne aducem aminte de „creștinii care au adormit în credință: părinți, strămoși, bunici și străbuni, frați și prieteni, bogați și săraci, împărați și domni, pe cei de laolaltă și sihaștri”, pentru toți aceștia rugându-L pe Dumnezeu astfel: „Odihnește-i, Doamne (...), unde sunt mulțimile tuturor drepților și unde este sălașul sfinților Tăi”.

 



Tradiții în Sâmbăta Morților 

Ca la fiecare sărbătoare creștină, există o serie de tradiții și pentru Sâmbăta Morților, care sunt respectate cu sfințenie de credincioși: 

  • În Sâmbăta Morților se merge la slujba de parastas cu colivă, lumânări, colaci și vin. 

  • Preotul sfințește toate alimentele, iar mai apoi acestea sunt împărțite celor sărmani. 

  • Creștinii merg la mormintele celor adormiți, le curăță, le îngrijesc, le aprind lumânări, le tămâiază și le pun flori proaspete. 

  • Tot atunci se organizează mese pentru cei adormiți și se dau de pomană alimente și diverse alte obiecte. 

  • De asemenea, în Sâmbăta Morților se dau pomelnice la biserică și se fac rugăciuni pentru sufletele celor care au plecat din această lume.

 

2 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page